Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Gândul
Anul şi data apariţiei: 31/07/2006
Tematica: imigrantii români (Spania, Franta, Anglia, Germania)
Categoria articolului: reportaje
Titlul articolului: Afluxul de imigranti romani in Marea Britanie ar putea genera o criza a serviciilor publice
Acces online: https://www.gandul.info/news/afluxul-imigranti-romani-marea-britanie-ar-putea-genera-criza-se-262032


Afluxul de imigranti romani asteptati in Marea Britanie de anul viitor, cand acestia se vor alatura celorlalti imigranti din Europa de Est, ar putea da nastere unei crize a serviciilor publice locale, arata un raport secret al Ministerului britanic de Interne. Afluxul de imigranti romani asteptati in Marea Britanie de anul viitor, cand acestia se vor alatura celorlalti imigranti din Europa de  Est, ar putea da nastere unei crize a serviciilor publice locale, arata un raport secret al Ministerului britanic de Interne, citat de "Mail on Sunday", in editia online.

 

Documentul a fost redactat de Joan Ryan, secretar de stat in cadrul Ministerului de Interne, la 19 iulie, la o zi dupa prezentarea unui alt raport in care aceasta avertiza ca 45.000 de imigranti "indezirabili" din Romania si Bulgaria ar putea intra in Marea Britanie dupa aderarea celor doua tari la Uniunea Europeana, in 2007.

 

 

Pastrat secret, acestal doilea raport intitulat "Imigratia din Estul Europei: Impactul sau asupra serviciilor publice si a coeziunii comunitatii", arata ca o crestere semnificativa a numarului de imigranti, preconizata odata cu integrarea Romaniei si Bulgariei in UE, risca sa dea nastere unei crize in scolile, centrele de asistenta si serviciile sociale britanice.

 

Documentul arata ca pentru a face fata fenomenului, scolile vor avea nevoie de un numar mare de profesori de limba engleza care sa ajute la integrarea copiilor din Europa de Est. El avertizeaza ca imigrantii est-europeni care traiesc in conditii dificile incep sa consume alcool si devin agresivi si vor ajunge sa suprapopuleze adaposturile pentru persoanele fara locuinta, in conditiile in care cei mai multi dintre ei sosesc in Marea Britanie fara planuri de a-si gasi un loc de munca sau o casa.

 

Potrivit "Mail on Sunday", raportul subliniaza ca forta de munca ieftina din estul Europei va obliga muncitorii britanici sa accepte reduceri salariale, ceea ce ar putea genera tensiuni sociale.

 

Serviciile de asistenta sanitara vor fi si ele afectate, intrucat imigrantii est-europeni tin deseori ocupate paturile de spital, stiind ca daca parasesc unitatile sanitare nu vor mai beneficia de servicii sociale, adauga documentul, precizand ca toate departamentele guvernamentale au fost solicitate sa intocmeasca planuri de urgenta, pentru a putea face fata fenomenului.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.